Proiectul ”Livada Moldovei” a participat la Festivalului Naţional al Prunei

 
30 de producători și procesatori de prune din întreaga ţară au venit să-şi prezinte  produsele la festivalul național al prunei, organizat în oraşul Nisporeni, anual, în a treia duminica a lunii septembrie.
 În acest an, agricultorii moldoveni au exportat aproximativ 35 – 37 mii tone de prune, preponderent, în Federaţia Rusă, Belarus, Ucraina şi România.
 O bună parte din producătorii și procesatorii de prune au beneficiat sau sunt potențiali  beneficiari ai proiectului ”Livada Moldovei”. În cadrul festivalului a fost prezentată prunarilor o informație amplă referitoare la condițiile de creditare în cadrul Proiectului ”Livada Moldovei”.Producătorii de fructe au fost familiarizați cu oportunitățile de a investi în tehnologizarea şi mecanizarea proceselor de producere primară, dotarea cu sisteme de irigare, modernizarea proceselor de procesare dar şi diversificarea pieţelor de desfacere pentru fructele moldoveneşti, oferite în cadrul Proiectului ”Livada Moldovei”.
  
 Producătorii și procesatorii de fructe, din raionul Nisporeni s-au arătat interesați de oportunitățile investiționale disponibile în cadrul Proiectului, investiții care în sinergie cu alte programe de suport oferite de Guvernul Republicii Moldova și partenerii externi pot contribui la reabilitarea sectorului de producere a fructelor care poate ocupă un loc deosebit de important în economia ţării.
 
 În cadrul Programului ”Livada Moldovei” sunt disponibile credite investiționale acordate prin intermediul băncilor comerciale: BC ”Energbank” SA, BC ”Mobiasbancă – Groupe Societe Generale” SA, BC ”Procredit Bank” SA și BC ”Comerțbank” SA. Horticultorii și operatorii economici din domeniile conexe pot beneficia de finanțarea în leasingaccesibilă prin intermediulBC ”Mobiasbancă – Groupe Societe Generale ”SA.