Stimați agricultori și reprezentanți ai industriilor conexe vă invităm să vizitați de astăzi până pe 16 marie, 2019 expoziția specializată MOLDAGROTEH.
   Vă așteptăm la standul proiectului ”Livada Moldovei” pentru a vă oferi detalii referitoare la oportunitățile de finanțare oferite în cadrul proiectului.
 
 În cadrul Proiectului ”Livada Moldovei”, în reabilitarea sectorului horticol, Guvernul Republicii Moldova, investește 120 milioane Euro. Banii sunt un împrumut acordat de Banca Europeană de Investiţii. Proiectul este implementat de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.
 ”Livada Moldovei”,  urmăreşte facilitarea şi crearea condiţiilor favorabile pentru restructurarea lanţului valoric al sectorului horticol din Republica Moldova.
Beneficiari eligibili:
·                 Întreprinderile horticole (cultivatoare de fructe, nuci,pomușoare, struguri de masa și struguri tehnici, legume, ciuperci, plante medicinale, flori);
·                 Întreprinderile cu activități de post-recoltare și procesare (ambalarea, calibrarea, înghețarea, uscarea, alte tipuri de prelucrare a produselor horticole);
·                 Întreprinderile care practică turismul rural sau cele care au ca obiect de activitate cultivarea plantelor decorative, inclusiv arbori și arbuști;
·                 Întreprinderile din domeniul vinificației
·                 Întreprinderile pepiniere;
·                 Întreprinderile conexe sectorului horticol (ambalaj, etichete, utilaj, accesorii pentru plantaj, etc.);