La UTM  continuă lucrările de izolare termică

Condițiile meteorologice favorabile permit continuarea lucrărilor de izolare termică a blocului Facultății Tehnologie și Management în Industria Alimentară de la Universitatea Tehnică a Moldovei.

Lucrările sunt realizate în cadrul Proiectului ”Livada Moldovei” și presupun montarea geamurilor termopan pe o suprafață de 1600 m2 și implicit izolarea termică a pereților pe cu o suprafață de 3100 m2.

Izolarea termică va permite economisirea unor resurse considerabile ce sunt repartizate pentru termoficarea blocului de studii. Indiscutabil, va fi asigurat un confort termic sporit pentru circa 800 de studenții și 70 de cadre didactice de la Facultatea Tehnologie și Management în Industria Alimentară, UTM.