Au fost examinate schițele pentru construcția laboratorului didactic de mecanica agricola de la Colegiului din Grinăuții și a laboratorului de procesare a plantelor etero-oleaginoase de la Colegiul Agroindustrial din Râșcani.
În cadrul ședinței au fost propuse o serie de modificări și îmbunătățiri astfel încât conceptele să corespundă cerințelor curriculare dar și standardelor educaționale europene.
Urmează elaborarea documentației de proiect și a caietului de sarcini după care va fi organizată o licitație pentru contractarea lucrărilor de construcție și dotare a laboratoarelor.
Proiectul investițional de la Colegiul Agroindustrial din Râșcani presupune și achiziționarea tehnicii agricole pentru cultivarea plantelor etero-oleaginoase dar și plantarea a 2 ha de lavandă și 2 ha de salvie.
Proiectul investițional de la Colegiul Agroindustrial „Gheorghe Răducan” din s. Grinăuți presupune achiziționarea tehnicii agricole, a accesoriilor pentru întreținerea acesteia, dotarea laboratorului de micro-bilogie cu mobilier și echipamente de laborator de ultimă generație.
Investițiile sunt realizate în cadrul componentei ”Investiții și Infrastructură” a Proiectului ”Livada Moldovei” finanțat de Banca Europeană de Investiții și implementat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.