Apicultura de la hobby la afacere

Cum putem transforma un hobby intr-o afacere în domeniul apicol? O întrebare la care am încercat să le răspundem albinarilor întruniți în cadrul unui curs de antreprenoriat organizat de  Asociația Națională a Apicultorilor din Republica Moldova (ANARM).

Investițiile în domeniul apicol nu sunt foarte mari dar pentru a eficientiza munca albinarilor și a mecaniza unele procese care solicită implicarea fizică a apicultorilor există foarte multe utilaje destul de costisitoare.

Cu suportul Proiectului ”Livada Moldovei”, apicultorii din țara noastră pot contracta credite preferențiale ce le permit tehnologizarea proceselor de recoltare, procesare și ambalare a mierii.

Apicultorii s-au arătat interesați de creditele oferite prin intermediul proiectului ”Livada Moldovei” pentru că: Rata dobânzii este una competitivă, de 2,8 – 4,9 % pentru credite în Euro și de aproximativ 7 – 9% pentru creditele în MDL. Sunt acordate facilități fiscale, aplicarea cotei TVA ”Zero” și facilități la import prin scutirea de plata taxelor și procedurilor vamale, accize și TVA la importul utilajelor sau serviciilor.