Congelarea cu șoc termic – soluția investițiilor inteligente!

Faqieh Fahar, administartorul SRL ”Rikardel”, cu suportul Proiectului ”Livada Moldovei” a accesat  un împrumut de peste 152 mii euro pentru dotarea întreprinderii cu panouri fotovoltaice cu o capacitate de generare de 800 -1000 Kw pe zi. A fost modernizat și tunelul de congelare cu șoc termic. Această investiție permite creșterea capacității de procesare a fructelor, legumelor și pomușoarelor de la 2 tone pe oră la 15-20 de tone. Grație instalării panourilor fotovoltaice, consumul de energie electrică din rețea, necesară pentru congelarea și păstrarea produselor, a scăzut semnificativ crescând competitivitatea produselor procesate.    

Au rămas în urmă timpurile când, pentru a diversifica rația alimentară, era necesar să facem mult efort și anumite sacrificii. Să stocăm pentru iarnă saci de legume, iar apoi să observăm cu tristețe cum acestea încolțesc și se veștejesc. Să cumpărăm compoturi și salate conservate sau să le facem singuri, stând ore întregi lângă aragaz. Totodată, diversitatea nu întotdeauna însemna și calitate: vitaminele, calitățile nutritive și gustative ale produselor adesea aveau de suferit. Acum, totul este mai simplu, mai plăcut și, de regulă, mai util. În orice anotimp, pot fi cumpărate legume și fructe congelate, care după dezghețare vor fi la fel de viu colorate, suculente și aromate ca cele proaspete. Consumatorii sunt mulțumiți. Iar agricultorii și furnizorii de astfel de produse au un beneficiu direct. Mai ales dacă se utilizează tehnologii eficiente, cum ar fi congelarea cu șoc termic.

Faqieh Fahar, Administrator SRL ”Rikardel”: ”Am început activitatea întreprinderii moldo-iordaniene ”Rikardel” în anul 2008. Decizia de a ne specializa pe domeniul congelării rapide a fructelor și legumelor a fost una firească pentru că în Moldova sunt fructe și legume cu un gust deosebit. De multe ori, în plin sezon de recoltare, agricultorii nu au unde vinde marfa. Congelarea cu șoc termic este cea mai bună soluție de conservare care permite păstrarea calităților gustative, a vitaminelor și respectiv al aspectului și texturii fructelor, legumelor, verdețurilor și pomușoarelor. La moment, oferim consumatorilor posibilitatea să guste din toate legumele, fructele și pomușoarele produse la noi. Mai nou am ajuns să livrăm bunătăți moldovenești și în Statele Unite ale Americii.”

Întreprinderea procesează anual peste 500 de tone de legume, fructe și pomușoare anual. Remarcabil este faptul că peste 80 la sută din produse sunt contractate de la agricultori cu un an înainte. Este practicată chiar achitarea unor plăți în avans pentru a sprijini horticultorii să procure semințe și imput-uri de calitate. Pentru procesare este selectată doar materia prima de calitate superioară.

Faqieh Fahar, Administrator SRL ”Rikardel”: ”Ne propunem să valorificăm și rețete locale. De exemplu, coacem ardeii și vânăta la foc cu lemne pentru a le conferi un gust autentic. Oferim și produse mai exotice pentru Republica Moldova – puteți gusta și sparanghel cultivat la noi în țară. Spun ”la noi” pentru că mă simt localnic fiind stabilit de mulți ani aici și în afacere sunt ajutat de soție, fiu, cumnată și mama-soacră, născuți aici în Moldova.  Tocmai acest lucru mă face să fiu nedumerit când consumatorii noștri consideră că produsele congelate importate sunt mai bune decât cele locale. Avem misiunea de a-i convinge de contrariul, oferindu-le produse autohtone cu un gust deosebit. Mai sperăm că vom avea o deschidere mai mare din partea rețelelor comerciale, care să ne accepte, în condiții mai avantajoase, produsele locale pe rafturile lor.”

SRL ”Rikardel” oferă 25 de locuri de muncă permanente și alte 25 sezoniere. Pentru că administratorii sunt în plin proces de extindere a capacităților de procesare și stocare cantitatea legumelor, fructelor și pomușoarelor procesate ar putea crește mult peste 500 de tone.  Astfel vor fi create noi locuri de muncă, nu doar la întreprindere dar și în gospodăriile agricole care livrează materia primă.