Gala Femeilor în Agricultura Moldovei

Doar circa 30 la sută din cele 400 de proiecte investiționale acordate prin intermediul proiectului ”Livada Moldovei” sunt gestionate de către femei. Știm că sunteți capabile de performanțe mult mai bune și ne-am convins, încă o dată, de acest lucru în cadrul galei femeilor din agricultură. Gala a fost organizată, în premieră,  de PRIAenents în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare având ca partener principal FinComBank.

Pentru a vă sprijini în acest context, în cadrul proiectului ”Livada Moldovei” finanțat din sursele Băncii Europene de Investiții și gestionat de Guvernul Republicii Moldova prin intermediul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, vă oferim credite investiționale preferențiale. Valoarea minimă a alocărilor pentru investiții este de 5000 Euro. Pot fi accesate credite de până la 5 milioane Euro. Termenul de creditare este de maxim 10 ani cu o perioadă de grație de până la 4 ani. Rata dobânzii este una competitivă, de 2,9 – 4,8% pentru credite în Euro. În cadrul Proiectului  sunt acordate facilități fiscale, aplicarea cotei TVA ”Zero” și facilități la import prin scutirea de plata taxelor și procedurilor vamale și accize la importul utilajelor sau serviciilor.

În cadrul Proiectului ”Livada Moldovei” sunt disponibile credite investiționale acordate prin intermediul băncilor comerciale: ”Energbank”, ”OTP Groupe”, ”Procredit Bank”, ”Comerțbank”, ”Banca Comercială Română Chișinău”, ”Moldova Agroindbank”, ”Victoriabank”, ”Moldindconbank” și ”Fincombank”.

Detalii la: 022 100 900