Valoarea împrumuturilor ce vor fi acordate către 10 beneficiari ai Proiectului ”Livada Moldovei” va fi de 2 milioane 828 mii Euro. Investițiile totale se vor cifra la circa 6 milioane de Euro. Cel mai mare împrumut acordat în cadrul tranșei a XIV – a este de aproape un milion de euro iar cel mai mic este de circa peste 28 mii euro.
Investițiile în cadrul celor 10 proiecte investiționale se axează pe înființarea sau dezvoltarea unor obiecte a infrastructurii post recoltare: frigidere, linii de sortare și calibrare a fructelor etc. Alte proiecte au drept obiectiv înființarea unor plantații de pomi fructifer, pomușoare, struguri etc dar și procurarea tehnicii echipamentelor agricole necesare pentru îngrijirea plantațiilor.
Împrumuturile din cadrul tranșei a XIV-a au fost operate în cadrul componentei ”Linia de creditare și leasing” a Proiectului ”Livada Moldovei”.
În cadrul componentei ”Linia de creditare” a Proiectului ”Livada Moldovei”, din 9 credite acordate, 4 au fost contractate în moneda națională (MDL) și 5 în Euro. În cadrul componentei ”Operațiuni de Leasing” a fost aprobat și 1 Beneficiar spre finanțare, în valoare de 144.6 mii euro.
Până la moment, din suma de 120 milioane euro disponibilă în cadrul proiectului ”Livada Moldovei” sunt aprobate proiecte în valoare de peste 33 milioane 713 mii euro.
Le mulțumim beneficiarilor Proiectului ”Livada Moldovei” pentru înțelegere și acceptarea regulilor de acces restricționat, în incinta UCIMPRSVV, în perioada pandemiei de Corona virus (COVID – 19). Ne bucurăm foarte mult că în această perioadă am reușit să procesăm, utilizând mijloacele de comunicare electronice, proiecte investiționale în valoare de peste 8 milioane Euro. Cu suportul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ministerului de Finanțe, a Directoratului Liniei de Credit, Banca Europeană de Investiții a aprobat în această perioadă de grea cumpănă 45 proiecte investiționale în valoare de peste 12 milioane euro. Luând în considerație și contribuția proprie a beneficiarilor sunt aduse în circuitul economic agricol investiții de peste 23 milioane euro.