Investiția în utilaje ne-a ajutat să facem față în acest an de criză

Deși pare la prima vedere o tipografie obișnuită, în realitate este una modernă care implementează tehnologii inovative menite să susțină activitatea micilor producători de la noi.

Ideea lansării unei afaceri în acest domeniu a apărut încă pe când Sergiu Gîrbu era student și alături de colegul său au decis să investească într-o afacere de nișă cu o concurență mică.

„Suntem o tipografie clasică și am început de la ceva modest, fiind orientați, în mare parte, către studenți. În câțiva ani, însă am reușit să ne extindem și să lărgim spectru de servicii pe care le ofeream. Altfel spus, am început o activitate  mică și am ajuns la un business. Tipografia a fost formalizată la începutul anului 2011. Am început cu echipamente simple, nu dintre cele mai performante și în fiecare an, aveam ca scop stabilit, o parte din profit să-l reinvestim în utilaj. Dar, totodată nu am neglijat nici partea ce se referă la angajați, pentru că, credem noi, fără personal calificat utilajele performante nu își au rostul”.

Sunt 20 de angajați, care muncesc pentru a oferi clienților produsele dorite în termeni optimi. Sergiu Gîrbu spune că nu și-a imaginat că ideea lor va ajunge atât de departe, iar argumentul care i-a determinat să acționeze a fost faptul că atunci când au pornit afacerea nu au avut nevoie de investiții foarte mari.

„Ideea fondării tipografiei a apărut spontan și împreună cu un coleg, care este și partenerul de afaceri, am decis să oferim posibilitatea tinerilor studenți de a realiza tipărirea lucrărilor și materialelor pentru studii. Atunci am înțeles că este o ideea ce ar putea să ne ofere un profit relativ bun și totodată, este o nișă cu concurență mai mică. Cred că am investit circa o mie de dolari și aceasta nu a fost foarte mult pentru noi. Am făcut studii juridice, dar am ajuns să ne asumăm un cu totul alt domeniu. Desigur, am solicitat ajutorul persoanelor care cunoșteau cât de puțin acest domeniu și ei ne-au ajutat să materializăm ideile noastre”.

Despre Proiectul Livada Moldovei au aflat de la banca comercială la care se deserveau și au decis să se folosească de oportunitatea propusă.

„În 2019, ne gândeam să procurăm utilaje noi. Am analizat ofertele disponibile și ne-am gândit că chiar dacă aveam banii pentru această investiție ar fi mai bine dacă am accesa un suport financiar ca să nu rămânem fără finanțe. Am fost ghidați să conlucrăm cu Livada Moldovei, deoarece aveam tangențe cu sectorul agrar. După ce am analizat istoria tranzacțiilor, am descoperit că deservim foarte mulți clienți din domeniul agricol cum ar fi GȚ, SRL, ÎI. Ofeream serviciile noastre pentru realizarea ambalajelor, etichetelor, altor produse necesare pentru micii producători. În acest sens, am încercat să punem accentul pe utilaje care ar putea satisface necesitățile micilor producători agricoli. Am depus dosarul pentru a accesa suportul de la Livada Moldovei, care au avizat pozitiv proiectul investițional. A fost destul de simplu, nu am întâmpinat dificultăți, a fost un proces riguros, dar în final am rămas foarte mulțumiți, deoarece scopul propus a fost realizat chiar mai repede decât ne-am gândit noi că e posibil”.

Utilajul achiziționat le permite să realizeze anumite operațiuni pe care nu le puteau face până la moment, dar cel mai important este că la un preț accesibil.

„Aceasta este o problemă pentru micii producători, ei nu au nevoie de cantități foarte mari, respectiv își doresc un preț care să corespundă posibilităților pe care le au. Ei testează anumite produse, anumite piețe și respectiv nu poți să le ceri un preț mare doar ca să-ți răscumperi investițiile în utilaje. Acum putem să le propunem tiraje mici la prețuri convenabile, în termeni relativi mici și aceasta se datorează utilajului procurat. Suportul oferit de Livada Moldovei a fost unul foarte binevenit, mai ales că imediat după achiziționare ne-am pomenit în pandemie, care oarecum a influențat starea lucrurilor. Dacă nu ar fi fost această investiție cred că vânzările ar fi fost reduse cu mult mai mult, dar investiția ne-a ajutat să ne menținem”.

Condițiile sunt avantajoase, inclusiv pentru tinerii care sunt la începutul afacerilor, a mai spus Sergiu.

„Dacă să comparăm creditul clasic cu oferta de la Proiectul Livada Moldovei, atunci ultimul are mai multe avantaje, inclusiv financiare pe termen lung. Recent, am avut o ședință cu factorii de decizie și ne-am gândit că mai avem nevoie de utilaj și evident, am mai conlucra cu Livada Moldovei”.

Circa 25-30% din ceea ce realizează este destinat sectorului agricol.

„Cred că este o parte destul de esențială. În procesul de activitate am aflat că avem atât de multe vinării în țară, mai mici sau mai mari. Cred că mulți producători aleg să vină la noi deoarece, ne asumăm responsabilitatea față de clienții noștri. În momentul în care încheiem un contract ,ne asumăm să livrăm un produs calitativ, la un preț rezonabil în termeni operativi. Am automatizat practic toate procesele de business din tipografie printr-un sistem operațional unic”.

Cu toate că anul curent a fost unul care i-a pus la încercare, tinerii nu renunță și au planuri mari pentru viitor, mai ales că își văd clienții mulțumiți de serviciile oferite.

Sursa: Agrobiznes.md