Investiții de peste 5 milioane Euro pentru dotarea și renovarea a 4 instituții educaționale și de cercetare

 

Banca Europeană de Învestiții a aprobat proiectele investiționale prezentate de către Colegiului Tehnic Agricol din Svetlâi, Centrul de Excelență în Horticultură și Tehnologii Agricole din Țaul, Centrul de Excelență în Viticultură și Vinificație din Chișinău și Institutul Științifico – Practic de Horticultură și Tehnologii Alimentare.

Proiectele presupun investiții de peste 5 milioane de Euro pentru renovarea și dotarea instituțiilor dar și dotarea lor cu tehnică agricolă și înființarea unor loturi didactice. Vor fi construite sau renovate, dotate cu echipamente de ultimă generație  laboratoarele și capacitățile de instruire practică a elevilor în vederea ralierii instituțiilor educaționale la standardele de calitate ale Uniunii Europene. Vor fi procurate utilaje și tehnică horticolă pentru a acoperi întreaga arie curriculară de predare a disciplinelor adiacente. Este preconizată și construirea unor spații de conservare la rece și procesare a fructelor și pomușoarelor.

Beneficiari direcți ai investițiilor vor fi peste 2500 de elevi de la cele 3 instituții educaționale dar și horticultorii din țară care vor putea angaja personal calificat. Dotarea laboratoarelor va cataliza și activitatea de instruire continuă din aceste instituții.

Investițiile sunt realizate în cadrul Proiectului ”Livada Moldovei” inițiat de Guvernul Republicii Moldova și sprijinit de Banca Europeană de Investiții. În cadrul acestuia au fost planificate pentru investiții în reabilitarea și dotarea instituțiilor educaționale și de cercetare cu profil horticol, circa 12 milioane de Euro.

Proiectul ”Livada Moldovei” implementează deja alte 3 proiecte investiționale la Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea Agrară de Stat din Moldova și Colegiul Tehnic Agricol din Soroca. Valoarea investițiilor se cifrează la circa 4 milioane 697 mii Euro.

În cadrul Proiectului ”Livada Moldovei” Guvernul Republicii Moldova investește  în reabilitarea sectorului Horticol 120 milioane Euro. Banii sunt un împrumut acordat de Banca Europeană  de Investiţii. Proiectul este implementat de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Pentru mai multe informații contactați: 078 81 22  12