Vă așteptăm la standul Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, de la expozițiile tradiționale, Moldagrotech și Farmer, în perioada 19-22 octombrie, pentru a vă informa despre oportunitățile investiționale disponibile.
Valoarea minimă a alocărilor pentru investiții este de 5000 Euro. Termenul de creditare este de maxim 10 ani cu o perioadă de grație de până la 4 ani. În cadrul Proiectului sunt acordate facilități fiscale, aplicarea cotei TVA ”Zero” și facilități la import prin scutirea de plata taxelor și procedurilor vamale și accize la importul utilajelor sau serviciilor.
Ediția anului 2023 a Moldagrotech și Farmer întrunește peste 200 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, Austria, Italia, România, Ucraina. Printre expozanți se regăsesc producători şi dealeri de tehnică, instrumente, inventar și echipament pentru complexul agroindustrial și pentru grădinărit, fermieri și gospodării țărănești.
Oferta expozițională include sisteme de alimentare cu apă şi de irigare în agricultură, maşini de îmbunătățiri funciare, fertilizanți şi produse de protecție a plantelor, echipamente pentru industria alimentară, utilaje pentru producția de furaje.
Vizitatorii vor cunoaște tehnologii moderne pentru reducerea consumului de energie. Printre noile tendințe este și digitalizarea agriculturii, căreia îi va fi dedicată o zi specială în cadrul expoziției.